Ubuntu 13.04 o versiune probabil interesantă

ubuntu 13-04 raring ringtail

Tot timpul m-am plâns de faptul că în comunitățile Open Source nimeni nu vrea să piardă timp optimizând sau reparând bug-uri greu de identificat.

Zilele trecute a apărut Ubuntu 13.04, o distribuție lansată fără mare tam-tam datorită faptului că nu aduce prea multe feature-uri noi. Ceea ce pentru mulți înseamnă plictisitor. Însă pe mine mă interesează mult mai mult performanța și stabilitatea decât feature-urile noi.

Chiar sunt curios să văd dacă au reușit să îmbunătățească îndeajuns de mult Unity cât să-l pot folosi zilnic fără să mă enervez. Sper să-mi fac timp să-l instalez pe o partiție secundară ca să-l probez câteva zile. Nu vreau să-mi stric instalarea actuală Ubuntu 12.04 + Cinnamon customizată cât să arate decent. Păcat că nu merge bine în VirtualBox.

UPDATE: Am încercat versiunea live CD. O grămadă de probleme cu driveri și nu numai. Nu văd nici o îmbunătățire, doar incompatibilități și probleme noi. Se pare că nu sunt singurul.

sursă poză

Ghid de customizare pentru Cinnamon în Ubuntu 12.04

De când am folosit prima oară Linux și până astăzi inclusiv am avut o impresie că se pot face lucruri mult mai frumoase în ceea ce privește interfața. Din păcate e destul de greu să-ți customizezi sistemul cât să arate decent sau poate chiar plăcut. Zilele trecute m-am hotărât să scriu acest ghid de customizare din două motive. Unul din ele e faptul că nu găsești nicăieri un tutorial complet cu exemple de cutomizare a interfeței, și al doilea motiv este faptul că sunt uituc, și data viitoare când îmi instalez sistemul vreau să am undeva notat ce anume trebuie instalat și configurat.

Pentru început e bine de știu că acest tutorial se adresează celor care utilizează Cinnamon. Cei care folosiți Ubuntu trebuie mai întâi să instalați Cinamon și să dezinstalați pachetele ce țin de Unity. Ultimul pas nu e obligatoriu, dar este recomandat. La update-urile automate de la pachetele Unity vă puteți trezi cu surprize plăcute, de genul configurări stricate. Cum faceți asta am explicat deja aici.

Continuă lectura „Ghid de customizare pentru Cinnamon în Ubuntu 12.04”

Ubuntu: MySQL job failed to start

Dacă vă confruntați cu această problemă, o puteți rezolva urmând pașii:

  1. Asigurați-vă că aveți destul spațiu pe disc
  2. Asigurați-vă că aveți fișierul de configurare my.cnf
  3. Investigați log-urile:
    • /var/log/mysql/error.log
    • /var/log/mysql/mysql.log
    • /var/log/boot.log

La mine serviciul nu pornea dacă foloseam comanda:

sudo service mysql start

Însă mergea dacă rulam:

sudo mysqld start

Așa că problema se pare că era de la AppArmor:

AppArmor parser error for /etc/apparmor.d/usr.sbin.mysqld in /etc/apparmor.d/usr.sbin.mysqld at line 44: Could not open ‘local/usr.sbin.mysqld’

Care s-a rezolvat simplu, cu următoarea comandă:

sudo touch /etc/apparmor.d/local/usr.sbin.mysqld

Hope it helps. Mie mi-au trebuit vreo 2 ore să descoper și să rezolv eroarea.

Link-uri în legătură cu problema: link 1, link 2

Cum să renunți la Ubuntu Unity în favoarea Cinnamon

Pentru cei care nu au auzit încă, Linux Mint a creat un nouă interfață grafică bazată pe Gnome Shell. Interfața arată foarte bine, și până acum este preferata mea. O consider mult mai bună decât Gnome Shell sau Unity și sper să aibă un viitor strălucit (să se continue lucrul la ea și să nu se încarce cu toate tâmpeniile).

Pentru a instala Cinnamon în Ubuntu 12.04 este momentan foarte simplu (puteți folosi una din metodele de mai jos):
1. Prima variantă (pe care am folosit-o și eu acum câteva luni)

sudo add-apt-repository ppa:gwendal-lebihan-dev/cinnamon-stable
sudo apt-get update
sudo apt-get install cinnamon

2. Folosind repository-urile de la Mint (distribuție bazată pe Ubuntu) – Metodă descoperită recent aici.

sudo apt-add-repository "deb http://packages.linuxmint.com/ lisa main"
sudo apt-get update
sudo apt-get install linuxmint-keyring cinnamon cinnamon-session

După ce ați configurat și rezolvat toate probleme verificați ca totul să meargă cum trebuie, preferabil să dați și un restart între timp, și puteți trece mai departe la dezinstalarea Unity. Spre fericirea mea, se face destul de simplu:

sudo apt-get remove unity unity-2d unity-2d-common unity-2d-panel unity-2d-shell unity-2d-spread unity-asset-pool unity-common unity-lens-applications unity-lens-files unity-lens-music unity-lens-video unity-scope-musicstores unity-scope-video-remote unity-services indicator-messages indicator-status-provider-mc5 appmenu-qt appmenu-gtk appmenu-gtk3 lightdm unity-greeter overlay-scrollbar zeitgeist zeitgeist-core zeitgeist-datahub activity-log-manager-common activity-log-manager-control-center

Dacă vă apar cumva erori, încercați să ștergeți din comandă pack-urile cu probleme (nu au putut fi dezinstalate sau nu există). Apoi treceți mai departe:

sudo apt-get autoremove
sudo apt-get purge `deborphan`
sudo dpkg --purge `dpkg -l | egrep "^rc" | cut -d' ' -f3`

Ultima linie de comandă șterge toate fișierele de configurare create de Unity.

Ca orice interfață de Linux, nici Cinnamon nu este perfectă, și are o mulțime de probleme mărunte (fonturi aiurea, combinație aiurea de culori, iconițe urâte etc). De aceea după instalare este nevoie de puțină configurare pentru a face ca totul să arate ok. Pentru customizarea cu teme și alte nebunii intrați pe cinnamon-spices.linuxmint.com.

Eu folosesc Cinnamon deja de câteva luni și n-am avut probleme până astăzi dimineață, când în urma unui update mi-au fost dispărut iconițele de pe Desktop. Am incercat să intru în Unity, și nici Unity nu mai mergea (lipsea Panel-ul), iar când m-am întors la Cinnamon toate configurările erau pierdute (font-uri, tema, culorile). Așa că m-am decis să o iau de la capăt cu configurarea și să șterg orice urmă de Unity. Sper să nu mai am probleme de acum încolo. Problema cu iconițele s-a rezolvat cu o bifă în setările de la Cinnamon (nu știu cine a stricat acea setarea, dar bănuies că un update de Unity).

Update: se pare că nici de compiz nu mai este nevoie (Cinnamon are efecte proprii), comada furată de aici:

sudo apt-get purge compiz-core compiz compiz-plugins-main-default libcompizconfig0

Update 2: Se pare că au mai rămas ceva aplicații inutile care țin de globalmenu (sistemul de meniuri din Unity). Pentru a identifica aplicațiile cu pricina

sudo dpkg -l | grep globalmenu

Apoi le ștergeți cu comanda următoare (la mine erau decât două: firefox-globalmenu, thunderbird-globalmenu)

sudo apt-get purge firefox-globalmenu thunderbird-globalmenu

Noul GIMP 2.8

GIMP 2.8 Screenshot

Am citit astăzi pe omgubuntu că se lansează o nouă versiune de GIMP cu multe schimbări incluse. Printre care, cele care mi-au plăcut cel mai mult cum sună:

  • Single Window Mode (adio zecile de ferestre deschise)
  • on-canvas text editing feature! (înainte era cu pop-up)
  • Layer sets / Layer groups (asemănător cu layer groups din Photoshop)

Cu alte cuvinte s-au prins că nu e chiar atât de rău să te inspiri de la concurență și că orgoliu lor de a fi diferiți nu aduce nimic bun pentru utilizatori.

Abia aștept să am puțin timp să-l încerc. Poate reușesc să mă obișnuiesc și eu cu el.

poză ciordită fără rușine de pe omgubuntu.

Istoric notificări Ubuntu / Unity

Sistemul de notificări din Ubuntu nu este unul tocmai strălucit. Personal mă enevează faptul că

  • nu pot să dau click pe o notificare
  • dacă un program trimite mai multe notificări (de exemplu schimb piese în mediaplayer), atunci sistemul afișează toate notificările cu delay (de exemplu afișează și menține câteva secunde notificarea pentru fiecare piesă la care am dat Next – devine foarte enervant pentru mai mult de  de 2 piese)

Astăzi am dat de un articol de pe omgubuntu care prezintă un progrămel destul de interesant, ca să mai îndulcească cumva „gustul amar” lăsat de acest sistem de notificări. Programul respectiv păstrează un log (istoric) cu toate notificările, în caz că ratezi vreo notificare sau vrei să revezi un mai veche.

Programul arată ca în screenshot-ul de mai jos:

Se poate instala foarte ușor, fie cu fișierele de install .deb

Sau adăugând un repository nou și folosind aptitude:

sudo add-apt-repository ppa:jconti/recent-notifications
sudo apt-get update
sudo apt-get install indicator-notifications

După instalare, a fost nevoie să dau un restart (am folosit metoda a doua). Nu sunt sigur dacă instalați pachetele .deb este nevoie sau dacă există vreo metodă de a porni aplicația fără restart.

sursa (inclusiv foto)

Scapă de eroarea: Gtk-WARNING **: Unable to locate theme engine in module_path: „pixmap”

Folosesc des SSH -X să deschid aplicații de pe comp pe laptop, și obișnuiesc să deschid firefox-ul și komodo editor din linia de comandă. Primeam eroarea din titlu destul de des, și îmi făcea terminalul să arate foarte aiurea.

Se pare că cea mai simplă metodă de a scăpa de eroare este:

sudo apt-get install gtk2-engines-pixbuf

Soluție găsită aici.

Ubuntu, incotro?

Am dat de un articol interesant pe net, care arată evoluția distribuțiilor de linux. Se pare că Ubuntu e într-un declin aproape continuu de prin 2006, lucru care nu s-a observat așa mult zic eu, decât în ultimii ani, și s-a accentual și mai mult de când a apărut Unity în peisaj.

În poza de mai jos, aveți evoluția principalelor distribuții în Ultimii ani. Ubuntu scade, Linux Mint crește puternic.

Același grafic, refăcut astfel încât să țină cont și de celalte variante de Ubuntu (Kubuntu, Xubuntu și ce o mai fi):

Declinul Ubuntu nu mai e așa abrupt, însă e foarte acctentuat începând cu 2011, iar Linux Mint tot pe primul loc.

Se pare că Linux Mint a reușit să mulțumească tot mai mulți oameni. Trebuie încercat.

via

Ubuntu 11.10 + XFCE

De vreo doua zile mi-am instalat XFCE pe laptop. Foloseam, si inca mai folosesc, Ubuntu 11.10 si Unity. Cand sunt in work mode, dau logout si pornesc XFCE-ul. Economisesc cateva sute de MB de ram, si merge ceva mai repede.

Ca dezavantaje

  • interfata arata ca orice interfata veche de Linux, adica aiurea. Am stat vreo 10 minute numai sa potrivest teme de culori si fonturi sa se vada decent (inca nu sunt 100% multumit de fonturi dar nu mai am rabdare sa bibilesc la ele).
  • nu exista plugin pentru a schimba laytout tastaturii. Pluginul existent nu mai functioneaza dupa primul restart, si alte alternative nu prea ai. Teoretic ai putea sa rulezi comanda ‘setxkbmap ro‘ insa nici asta nu prea are efect la mine. Deci fara diacritice cat timp sunt in XFCE
  • unele aplicatii (in special cele de IM), pornesc de 2 ori, e posibil sa fie ceva probleme cu programele puse de mine la start up
  • nu face automount la toate partiile (de exemplu cele NFTS). In schimb face automount la toate chestii „removable” (stick-uri, hdd-uri externe, etc…) – sunt convins ca exista solutii destul de simple (dar momentan nu ma deranjeaza cand lucrez)

Avantaje:

  • foarte putine resurse consumate
  • apar toate iconite din system tray (cu Unity am pierdut cel putin jumate din ele)

Ca sa-l instalezi e foarte simplu

sudo apt-get install gdm xfce4

Daca aflati vreun trick pentru a rezolva treaba cu tastatura, sunt dispus sa renunt la Unity si pentru daily use (momentan folosesc XFCE doar cand lucrez).

UPDATE: cred că cea mai bună variantă rămâne Gnome Shell / Gnome Classic de la Linux Mint, varianta simplificată (similară cu Unity 2D dar care consumă mult mai puține resurse).

Shutter – alternativă la ScreenCast pentru Ubuntu (ScreenShot Tool)

Shutter Preview

O aplicație foarte utilă și ușor de folosit pe Windows e Jing oferită de TechSmith. Din păcate aplicația nu e disponibilă și pe Linux, așa că a trebuit să caut alternative. Cea mai ok aplicație găsită este Shutter. Ca și dezavantaje față de Jing:

  • modul de editare al screenshot-ului nu foarte intuitiv
  • nu poți face screencast-uri
  • upload-ul trebuie configurat în cazul în care vrei să-ți uploadeze pozele într-un cont anume (eu mi-am setat contul de imageshack)

Instalare pe Ubuntu 11.10

sudo apt-get install shutter

Din păcate iconița din system tray nu o să meargă automat, detalii pentru a repara acest inconvenient găsiți aici. Pe scurt:

Verificați lista actuală cu aplicațiile whitelisted pentru systemtray:

gsettings get com.canonical.Unity.Panel systray-whitelist

O să vă afișeze ceva de genul: [‘JavaEmbeddedFrame’, ‘Wine’, ‘scp-dbus-service’, ‘Update-notifier’]

Apoi setați noua listă, incluzănd de data asta și Shutter, în cazul meu (nu uitați de ghilimele):

gsettings set com.canonical.Unity.Panel systray-whitelist "['JavaEmbeddedFrame', 'Wine', 'scp-dbus-service', 'Update-notifier', 'Shutter']"